Am fost acum o săptămână la ai mei în Berceni, de la Unirii. Îmi scapă numele firmei de taxi, dar n-am cum să uit ce mi-a povestit unul dintre cei mai calmi taximetriști pe care i-am văzut.

În primul rând, mi-a spus că el e de fapt inginer, ba chiar are 26 de brevete de invenție și taximetria e pentru el un fel de hobby. Tocmai ce se izbise valul de frig de țărmurile românești și discutam despre cât de frig de afară. Eram șocați, și eu și el, ce să mai… Încep cu prima povestioară, de încălzire:

Întreaga discuție a pornit de la faptul că i-am zis că vă trebui să mă aștepte cât voi urca până la etajul doi să-i aduc niște mărunți, n-avea să-mi dea rest și nici la magazinul non-stop n-aveau. Eu îi spuneam să nu se teamă că nu fug fără să plătesc, că nu-mi stă în fire, iar el îmi spune calm și relaxat – eh, de parcă ar fi prima dată: îmi zice de un tip care o luase la fugă fără să plătească – iar el s-a dus după el și i-a strigat: “Păi bine mă, pentru 5 lei te duceam gratis dacă-mi spuneai!”

Și că tot a venit vorba de dusul pe gratis, îmi povestea amuzat, chicotind pe alocuri, cum încerca el să fie drăguț cu niște femei care așteptau un ultim tramvai pe undeva printr-o periferie bucureșteană: el s-a oferit să le ia pe gratis, să le ducă până la o intersecție mai mare măcar. Ele, suspicioase, l-au refuzat. Eu menționez că era un ins bonom, n-aveai de ce să-l suspectezi de te miri ce, ba din contră, ți-era drag că ai nimerit cu el în mașină. În fine – revenim la povestea lui: puțin mai încolo găsește alt grup de femei, pe care le convinge până la urmă că e mai indicat să meargă cu el decât să stea în frig după un tramvai care nu mai vine (erau 3, dânsele). Le ia, le duce, nu le cere nici un ban (câți taximetriști ați mai întâlnit care să vă ducă pe gratis?), ele dau să coboare – și o fac: odată coborâte, îi aruncă 10 lei pe banchetă. El, repede, săritor, îi ia și îi aruncă înapoi. A urmat un mic ping-pong cu bani, iar mie mi se părea total hilar, vizualizând cum se băteau ei cu o bancnotă – de parcă îi dădeau banii afară din casă.

Trecem de Piața Sudului și, dintr-una într-alta ajunge să-mi povestească despre un tip panicat pe care l-a dus de pe undeva de pe la 1 Mai până la Gara de Nord. Omul – insistent să-i ofere 5 lei din start. Taximetristul îi spune că îi dă cât face cursa pe aparat – și făcea vreo 3 lei pe vremea aceea – nu era o distanță mare. În cele din urmă l-a iscodit pe tip și a aflat motivul panicii lui: venind de la Gară până pe 1 Mai (se ducea la doctor, om venit din provincie), a nimerit peste un samsar care l-a taxat astfel pentru cursa de 3 lei:

• 20 lei
• un pui
• o cartelă de telefon

- Un pui?? Cum adică un pui? – zic eu.
- Da, că omul venea din provincie și se ducea la doctor.
- Păi… și cum?
- Păi așa l-a îmbârligat taximetristul ăla, că are nevasta gravidă acasă, că n-are bani, că nu știu ce, că e greu, că dacă nu îi dă lui puiul.
- La fel și cu cartela de telefon probabil.

Ajunși la destinație insist să îi las ceva, o garanție a faptului că mă voi întoarce – ghiozdanul sau buletinul. El mă refuză și spune că e OK, să merg (n-am mai întâlnit până acum unul care să fie atât de normal, mă mir și eu!). Urc, cobor, îi las 15 lei și mă duc la culcare puțin înveselit. Auzi tu, un pui! Să tot mergi cu astfel de taximetriști :)