Iesim catre statia de taxiuri de la Sheriff’s, dau sa aleg un taxi. Domnii erau la o sueta, cu mainile si unii cu sanii pe capota uneia dintre galbioarele masini. Ma observa si spun in gura mare: Hai sa vedem pe care il alege… hahaituri. Apoi cu dezamagire si un pic de ciuda: Sigur se duce la doua mii. Ptiu.

Buna seara sunteti liber?
Suntem, suntem domnisoara, cum nu?

Ma pregatesc de un drum linistit, un preludiu pentru somn. :)

Nenea intoarce ilegal dar nu ma bag:D. Apoi se scuza.

Eu stiu ca nu e bine ce am facut, dar cum le spun si politailor, dom’le voi puteti sa puneti legea cum vreti, noi tot asa o sa facem. Le spun, ziceti si dumneavoastra, ce rost are sa-l ocolesc pe client atat drum pe banii lui daca pot intoarce aici si nu deranjez pe nimeni?

Are un accent (mai tarziu aflu, de tulcean) si vorbeste linistit, impaciuitor. Ma pufneste rasul.

Mai era lume pe la terasele alea, prin Fire? (El pare sa aiba vreo cincizeci de ani)
Nu prea, doar cativa.

Da, acum toata lumea e la mare, ClubA-ul e la Vama Veche. Eu stau de un an aici si nu stau prea mult pana vine cineva. Da acum e lumea in vacanta vad.

Ihim.

Apoi tacere. Ajungem la Carol.

Ce fel de muzica e asta, ma intreaba? La radio e umbrela Rihhanei.
Pop, cred, ii raspund, nesigura pe ceea ce isi doreste sa auda.

Io mereu incerc sa fiu la curent si sa-i multumesc pe clientii mei. Le-am pus manele, mi-au zis – ca am deja clientii mei si ne cunoastem – schimba, nea Pavele, nu ne place. Am pus cantece de pe vremea mea, nu le-a placut. Le-am intrebat pe fete, inainte nu aveam casetofonul asta, asta e cu disc, aveam un paradit din ala cu casete, mai fetelor, da-ti-mi si mie niste muzica sa le pun la baieti in taxi. Si mi-au dat intr-o zi fetele niste casete, eu am vazut ca s-au chicotit, baiatu’ n-a vazut ce mi-au dat, ca baiatu mi-a gasit si casetofonul asta nou, care stie sa faca de toate, io am luat casetele si le-am pus. Convins ca acuma e bine.

Si na, pana cand intr-o seara, ce ma intreaba un client, nu va suparati ca va intreb, dar ce muzica e asta, din epoca petrei, de unde? Ele imi daduse Abba. Si s-au ras de mine clientii asa ca ce am facut. M-am dus la un magazin si am zis, da povesti nemuritoare aveti? Ca m-am gandit daca aia nu, aia nu, lasa ca va pune Nea Pavel povesti. Si mi-am luat, Pacala si Tandala, Povestea Vorbii, Capra cu Trei Iezi. Cand veneau clientii puneam manele sau radio si daca zicea vreunu sa schimb, atunci ziceam , ei daca nu vreti asta atunci punem povesti? Si le placea mai ales dimineata cand veneau sprituiti si radeau si apoi cand ne mai vedeam imi cereau ei, Nea Pavele, mai ai povesti? Mai am, ma, le raspundeam.

Are un stil grozav de a povesti asa ca deja rad in hohote.

Imi povesteste de nepotii lui si cum le parasc ei pe fetele lui ca fumeaza prea mult, de casetofonul asta care e foarte destept dar nu stie el sa umble cu el. Dar il invata fiu-sau. Si fi-su a invatat mai mult, e tare mandru de el, cand el se astepta ca fetele sa invete, dar ele ziceau, ce atata carte tata, ia sa ne mai si distram.

Ajung intr-o zi la una din fete si ea, cica, tata am gatit. Ce-ai gatit ma? Pai ciorba de zarzavat. Pai aia e mancare, ma? Cu plante numai? Si ele se supara pe mine, da’ le trece ca stiu ca tin la ele.

Din pacate ajung acasa si printre hohote il rog sa opreasca. Se opreste din povestit, ii multumesc cu zambet, imi multumeste si el si nu stiu de ce, poate pentru ca mi-a povestit atata de ai lui imi scapa un: si sa va traiasca familia, care desi nu a mai iesit niciodata din gurita mea ne-manelista, iese natural si de bun simt. Imi intoarce o fata de bunic, inca tanar, dar bun si mandru si imi multumeste recunoscator. Imi intoarce apoi urarea si ies din masina zambind.

Porneste. Era de fapt de pe Prepelitei comanda, nu? Intreaba sugandu-si un dinte. Cofirm. Este incantat. Ca sa se premieze da manelele mai tare.

Nu prea stiai adresa, nu? il aud intreband sugubat.

Ma intrebati daca nu stiu adresa la care locuiesc?ma mir eu. Atunci deslusesc sub urechea stanga un telefon mobil tinut intre umar si ureche, pe geam o mana stanga pe care straluceste un ghiululet si despica aerul, iar intre scaune apare o manuta cu un deget ridicat care se misca indicandu-mi un “nu vorbesc cu tine”.

Ok. Moment in care imi doresc sa aiba o a treia manuta pentru ca altfel nu vad cu ce ar tine volanul.

Daca puteti opri unde se face prima straduta la dreapta ar fi perfect. Imi incordez obrajii sa descopere un zambet.

Adica dincolo de straduta, nu?
Adica inainte.
Da, adica dincolo, nu?
Nu, adica inainte.

E bine aici. Da perfect, multumesc. Ma strecor rapid afara din masina.

Multumesc si eu. Am iesit. Striga dupa mine: si bem si noi o cafea?
Nu, nu cred, multumesc.
Treaba ta…