Erau foarte insistenti spre agresivi toti piratii de pe-acolo si imi cereau 30 lei pentru o cursa pana la Lizeanu. Ii ignor (ca doar nu m-am nascut ieri), merg putin mai incolo pana vad un taxi de firma cu clasicul tarif de 1.39/km. Il intreb pe sofer daca si el e ca domnu’ pe care il abordasem initial sau merge pe aparat. “Cum adica?” imi raspunde el. “Pai mi-a cerut 30 de lei pana la Lizeanu”. “Pai da, cam 25 face” – zice el – “ca trebuie sa intoarca aici” (imi arata inspre IKEA). Ii zic “OK” si merg mai departe in timp ce ma gandesc cum cu o zi inainte ma plimbam prin sudul Frantei unde astfel de probleme nu intra in calcul. Dar ce mod mai frumos de a reveni cu picioarele pe pamantul romanesc dupa o excursie in civilizata Europa de Vest decat un dialog la miez de noapte cu taximetristii care isi asteapta victimele la Baneasa precum niste ulii care planeaza amenintator asupra viitoarelor victime. Si sunt sigur ca gasesc destui fraieri care sa plateasca cat cer.

Eu unul sunt impotriva lor, asa ca profit de amplasamentul ultra-central al aeroportului de low-cost bucurestean si merg pana la prima intersectie unde gasesc un taxi liber din a doua incercare. Era un Taxi 2000 condus de un sofer mai mult decat cumsecade. Un tanar cu parul lung, slab, coboara din masina si, vazandu-ma cu tigara in gura imi zice ca se poate fuma inauntru in timp ce-mi baga troller-ul in portbagaj. Ajungem rapid la Lizeanu, cursa face 10 lei dar ii las 16, doar pentru ca a fost simpatic :)

Dupa film vrem acasa, si rapid! (0-0 cu Dinamo, cum ziceam, plictisitor). E 10 seara, deci e ora de varf pentru taximetristii stationati in fata la Mall Vitan. Aveai de unde alege, si noi am ales cum ne-a venit: Taxi Apolodor sa fie! Soferul, un batranel aparent bonom, zice ca ne duce unde vrem noi (gee, thanks!). Mergem inspre Dristor, cand soneria telefonului intrerupe conversatia ce lancezea oricum pe bancheta din spate:

“Ma scuzati” – ne spune el si opreste masina pe dreapta. Raspunde la telefon (ok, a oprit masina sa opreasca la telefon, ce naiba-i asta?), dar o face cu stil. Zicea asa, intr-o limba ce parea a fi un fel de hibrid de italiana-spaniola-engleza.
“Drumu’ Tabere (fara i). Venti kilometre. No… I’m sorry”

Ne explica situatia: e vorba de un client de-al sau, un italian rapidist (!), care dorea sa fie luat de la stadionul Giulesti – tocmai ce se terminase meciul fara istorie de care va ziceam. Taximetristul nostru s-a fofilat si, justificand ca nu merita efortul (consuma 2L de benzina pana acolo = 10 ron), l-a amagit pe bietul italian incercandu-i sa-i transmita ca n-are cum sa vina, ca-i departe, in Drumul Taberei. “Plus ca oricum sunt destule taxiuri pe-acolo pe la gara”, zice el. Eu ii zic ca nu-i chiar asa usor sa gasesti un taxi dupa un meci pe Giulesti.

Imi plac discutiile despre nimic atunci cand sunt obosit, asa ca mai palavragim despre una, alta si ajungem la concluzia linistitoare ca sfarsitul lumii nu e departe (face uz de argumentul clasic cu “nu vezi ce se intampla, uite cutremurul asta”, etc). Nu stiu daca v-am zis, dar obisnuiesc sa fac confidente taximetristilor. Chestii marunte, nimic major, dar oricum, chestii pe care imi imaginez cu oricine i le spune unui taximterist. Desi poate ma-nsel. In fine, acestui domn de la Apolodor ii marturisesc ca eu sunt mai agitat din fire, si el imi zice ca si el e la fel. Ca-i peste. Eu ii zic ca si taicamiu e peste, iar el ma intreaba daca si el e la fel, daca e genul care nu poate sa-i stea locului. Ii spun ca da, chiar acum conduce pe undeva prin tara :)

Now that’s what I call quality customer-driver bondage :) Over and out.

Apoi, exact ca-n piesa de la Tapinarii de mai jos, fata se intoarce cu fata. Si nu era deloc fata. Era un domn taximentrist. Cu ceva urme de par facial. Nu-mi dau seama ce s-a intamplat exact in mintea mea – dar, privindu-l de la distanta, inainte sa ma urc in taxi – m-am decis ca e doamna si asa a ramas pana la proba contrarie. Am ras putin in sinea mea si am coborat la destinatie, lasand bacsisul obisnuit de 10 la suta, multumit ca n-am fost protagonistul gafei zilei. Am scapat la mustata cum se zice :)

În primul rând, mi-a spus că el e de fapt inginer, ba chiar are 26 de brevete de invenție și taximetria e pentru el un fel de hobby. Tocmai ce se izbise valul de frig de țărmurile românești și discutam despre cât de frig de afară. Eram șocați, și eu și el, ce să mai… Încep cu prima povestioară, de încălzire:

Întreaga discuție a pornit de la faptul că i-am zis că vă trebui să mă aștepte cât voi urca până la etajul doi să-i aduc niște mărunți, n-avea să-mi dea rest și nici la magazinul non-stop n-aveau. Eu îi spuneam să nu se teamă că nu fug fără să plătesc, că nu-mi stă în fire, iar el îmi spune calm și relaxat – eh, de parcă ar fi prima dată: îmi zice de un tip care o luase la fugă fără să plătească – iar el s-a dus după el și i-a strigat: “Păi bine mă, pentru 5 lei te duceam gratis dacă-mi spuneai!”

Și că tot a venit vorba de dusul pe gratis, îmi povestea amuzat, chicotind pe alocuri, cum încerca el să fie drăguț cu niște femei care așteptau un ultim tramvai pe undeva printr-o periferie bucureșteană: el s-a oferit să le ia pe gratis, să le ducă până la o intersecție mai mare măcar. Ele, suspicioase, l-au refuzat. Eu menționez că era un ins bonom, n-aveai de ce să-l suspectezi de te miri ce, ba din contră, ți-era drag că ai nimerit cu el în mașină. În fine – revenim la povestea lui: puțin mai încolo găsește alt grup de femei, pe care le convinge până la urmă că e mai indicat să meargă cu el decât să stea în frig după un tramvai care nu mai vine (erau 3, dânsele). Le ia, le duce, nu le cere nici un ban (câți taximetriști ați mai întâlnit care să vă ducă pe gratis?), ele dau să coboare – și o fac: odată coborâte, îi aruncă 10 lei pe banchetă. El, repede, săritor, îi ia și îi aruncă înapoi. A urmat un mic ping-pong cu bani, iar mie mi se părea total hilar, vizualizând cum se băteau ei cu o bancnotă – de parcă îi dădeau banii afară din casă.

Trecem de Piața Sudului și, dintr-una într-alta ajunge să-mi povestească despre un tip panicat pe care l-a dus de pe undeva de pe la 1 Mai până la Gara de Nord. Omul – insistent să-i ofere 5 lei din start. Taximetristul îi spune că îi dă cât face cursa pe aparat – și făcea vreo 3 lei pe vremea aceea – nu era o distanță mare. În cele din urmă l-a iscodit pe tip și a aflat motivul panicii lui: venind de la Gară până pe 1 Mai (se ducea la doctor, om venit din provincie), a nimerit peste un samsar care l-a taxat astfel pentru cursa de 3 lei:

• 20 lei
• un pui
• o cartelă de telefon

- Un pui?? Cum adică un pui? – zic eu.
- Da, că omul venea din provincie și se ducea la doctor.
- Păi… și cum?
- Păi așa l-a îmbârligat taximetristul ăla, că are nevasta gravidă acasă, că n-are bani, că nu știu ce, că e greu, că dacă nu îi dă lui puiul.
- La fel și cu cartela de telefon probabil.

Ajunși la destinație insist să îi las ceva, o garanție a faptului că mă voi întoarce – ghiozdanul sau buletinul. El mă refuză și spune că e OK, să merg (n-am mai întâlnit până acum unul care să fie atât de normal, mă mir și eu!). Urc, cobor, îi las 15 lei și mă duc la culcare puțin înveselit. Auzi tu, un pui! Să tot mergi cu astfel de taximetriști :)